Bio:

In anul 1978, Amatto Zaharia incepe practicarea Karate-ului la inceput sub indrumarea lui Sensei Jumuga iar apoi sub indrumarea lui Sensei Radu Lucian ( unul dintre cei mai proeminenti elevi ai lui Kancho Florentin Marinescu ) . In paralel, urmeaza cursuri de Judo in cadrul clubului Dinamo ( Prof. Viorel Mihaila) si de Box la clubul Steaua ( sub conducerea maestrilor Gheorghe Fiat si Giju Nicolae) .  In anul 1984 obtine la Budapesta gradul de Centura Neagra 1 dan Free Style Karate.

In 1984 este contactat de un reprezentant al Ministerului Apararii Nationale , intalnire in urma careia deschide primul curs de  autoaparare dupa modelul Close Combat al armatei americane , curs ce se desfasoara intr-o unitate militara de elita, in care isi satisface si stagiul militar. Anul 1984 , este consemnat oficial ca fiind anul in care Amatto Zaharia a inceput sa predea Artele Martiale in mod organizat .

In 1986 formeaza in afara cadrului militar , un grup de practicanti omogen, civili, pe care il denumeste neoficial “Societatea de Arte Martiale / Arte Traditionale Orientale – A.M.A.T.O.” . Pentru a da o tenta de legalitate gruparii de Arte Martiale formate , desi student al Facultatii de Instalatii, urmeaza si Scoala de Antrenori Judo din cadrul C.N.E.F.S, specialitate sub masca careia continua propagarea formei de lupta Full-Contact Karate ( Kempo-ul de astazi) .

In toata aceasta perioada 1986-1989, desi in ilegalitate, organizeaza stagii de pregatire in diverse zone ale tarii ,  uniformizeaza  echipamentul tuturor practicantilor la cursurile sale, organizeaza competitii cu circuit inchis. Aceste competitii, in marea lor majoritate filmate pe pelicula 16 mm, si mai tarziu pe videocasete, aratau clar superioritatea metodei de pregatire a sistemului de lupta promovat .

Tactica de lupta , duritatea loviturilor , folosirea unor tehnici de lupta mai putin ortodoxe (lovituri de coate si genunchi,apucari de par, lovituri cu capul, proiectari, rasuciri de brate, lovituri asupra adversarului aflat la sol ), atacurile fulgeratoare caracterizate printr-o violenta si agresivitate extrema , cauzau adversarilor rupturi de ligamente, luxatii, fracturi, nu de putine ori interventia medicala de specialitate fiind indispensabila.  

Despre linia asa zisa ‘traditionala’, in care tehnicile de lovire erau simulate sau executate in sistem semi-contact  , Amato Zaharia obisnuia sa citeze din cartea “Tao of Jeet Kune Do” a maestrului Bruce Lee spunand : ” atunci cand te antrenezi si lupti fara contact si cu foarte multe limitari impuse este ca si cum pictezi cu pensula pe hartie fara vopsele”.

In decursul anilor devine o prezenta constanta la diverse stagii de pregatire si competitii internationale, la care obtine de fiecare data un loc pe podium. Apreciat la diverse stagii de pregatire si competitii internationale, la propunerea lui Sensei Namiki SHINJIAmatto Zaharia este invitat de catre INTERNATIONAL SEICHO-NO-IE ORGANIZATION in Japonia. Timp de 60 de zile, Amatto Zaharia efectueaza antrenamente in diverse temple si centre de pregatire (inclusiv la dojo-ul Politiei Metropolitane din Tokyo) sub indrumarea unora din cei mai buni maestrii ai momentului.

In iunie 1993 participa la Cupa Budokan –Tokyo unde obtine locul I categoria 65 de kg si titlul de Campion ( Champion of Free-Style Karate Kempo) . Acesta este si momentul cand Amatto Zaharia i-a contact cu Kempo-ul adevarat , care continea exact elementele tehnice pe care din instinct el le introdusese cu mult timp in urma in metoda sa de pregatire si lupta .

Datorita atat a acestei performante , intens mediatizate in Japonia si Romania , cat si datorita aprecierii calitatilor sale moral-spirituale , Amatto Zaharia a fost numit de catre conducerea organizatiei internationale reprezentantul acesteia pentru Europa de Est.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Post comment